Circuite exotice 2012, Circuite Patagonia 2012 Oferte circuite avion Patagonia 2012 early booking

Țara de Foc (spaniolă Tierra del Fuego) este o grupă de insule la capătul cel mai sudic al Americii de Sud, fiind despărțită de continentul american prin strâmtoarea Magellan. Insulele Țării de Foc au în total o suprafață de 73.746 km², având cca. 251.000 de locuitori (2006), din care insula principală are o întindere de 47.000 km². În partea estică a insulelor trăiesc cca. 151.000 de argentinieni pe când în vest sunt cca. 100.000 de chilieni. În anul 1881 Țara de Foc este împărțită între Argentina si Chile, granita fiind pe linia meridianului vestic de 68°36'.

Vegetația de pe insule, aparține zonei de vegetației bogate antarctice existente pe Noua Zeelandă, insulele Kerguelen (insule aproape nelocuite din Oceanul Indian în apropiere de Antarctica) și Insulele Falkland (span. "Islas Malvinas" situate în Oceanul Atlantic de sud la est de Țara de Foc). Precipitațiile bogate cu temperaturi mai blânde în văi permite pe un areal restrâns dezvoltarea unor păduri verzi tot timpul anului, compuse mai ales din fagacee (Nothofagus pumilio și Nothofagus antarctica), ce ating altitudini între 200 și 400 de m. În afară de copaci mai cresc arbuști și plante ierboase, astfel se pot aminti: coacăzele (Ribes magellanicum), agrișul ( Grossulariaceae) și fucsiile (Fuchsia magellanica), plante cățărătoare și epifite (alge, mușchi), ferigi din familia „ Hymenophyllaceae”. In regiunea din apropierea coastelor din cauza furtunilor puternice lipsesc pădurile, aici predomină vegetația ierboasă ca: „Festuca gracillima”, „Alopecurus magellanicus” cu tufișuri pitice de Nothofagus, foarte răspândit este mușchiul, tundra cu mlaștini în partea de vest a Țării de Foc, aici exploatatându-se turba.

Istoria regiunii este strâns legată de descoperirea și colonizarea teritoriului din jurul strâmtorii Magellan. Abia în anul 1881 este stabilită granița care împarte Țara de Foc între Argentina și Chile.
Urme istorice atestă existența paleoindienilor deja în anii 9.800 î.Hr. care până prin 1520 d.Hr. erau ocupați cu vânatul, urme care se retrag în timpul perioadei de glaciație din pleistocen, ulterior când strâmtoarea Magellan este umplută cu apă împiedică retragerea locuitorilor pe continentul american.
In urmă cu 3000 de ani sunt dovezi istorice care atestă că dispar unele specii ca și calul sălbatic, sau leneșul uriaș, pentru asigurarea hranei fiind vânate de indieni alte ierbivore din regiune.